Plecând de la ideea lui Ion Creanga, cum ca o copilarie fara nazbâtii si trasnai este o copilarie incompleta, l-am ales, pentru aceasta rubrica, pe cel care a fost poate cel mai obraznic copil al Bucovinei si cel care acum este unul dintre cei mai talentati tineri pe care Bucovina i-a daruit folclorului românesc.
Alexandru Recolciuc este foarte mândru si multumit de copilaria sa cu bune si rele, o experienta unica, de neuitat.
Nascut si crescut la tara, in Bucovina, Alexandru Recolciuc a avut parte de o copilarie adevarata, plina de peripetii, aventuri si intâmplari memorabile, de care nu ii este rusine sa vorbeasca pe-ndelete….
„Eu ma trag din satul Plavalari, comuna Udesti din Suceava, iar copilaria cred ca este cea mai frumoasa si mai importanta perioada din viata unui om. Desi pe vremea aceea nu ne puteam bucura de toate ce sunt acum “la moda” (dulciuri, sucuri, calculator), obiceiurile si traditiile de atunci au determinat experiente de neuitat”, marturiseste Alex.
Vacile, o sursa permanenta de distractie
Artistul isi aminteste cu drag de toate ispravile din perioada copilariei, unele distractive, altele mai tragice, insa intotdeauna râsul, voia buna si inocenta vremurilor de atunci erau cele mai bune remedii pentru orice suparare.
Ca orice copil de la tara, micul Alex trebuia sa mearga cu vaca la pascut, pe izlaz. Era o modalitate in care toata pustimea satului se aduna pentru a se juca, distra si, intr-un fel sau altul, de a imbina utilul cu placutul.
„Aproape toata vara ne trimiteau parintii cu vacile si, de multe ori, când le aduceam seara acasa, in loc sa primesc laude, ma lua tata “la incins”, motivele fiind diverse: ba o scapam in trifoi sau in lanul de porumb si faceau oamenii reclamatii, ba le priponeam toata ziua intr-un singur loc si erau nemâncate, sau (sportul meu preferat pâna sa mai cresc, calaritul vacilor) le fugaream de le mergeau fulgii, iar acasa, la muls, nu mai dadeau lapte”, povesteste Alex Recolciuc
A invatat tabla inmultirii inchis in casa
Pic 1Pentru tânarul Alex Recolciuc, Scoala a fost mereu o problema, si nu neaparat datorita invataturii, cât trasnailor si neastâmparului care-l caracterizau. Bataile cu colegii, geamurile sparte erau la ordinea zilei, insa punctul culminant a fost tabla inmultirii, pe care a trebuit sa o invete fortat. „Pe vremea aia, nu prea intelegeam eu la ce-mi trebuie sa stiu eu socoteli si alte invataturi, iar când a trebuit sa invat tabla inmultirii la fel, m-am incapatânat si consideram ca nu am eu nevoie de asa ceva. Pâna nu m-a inchis doua zile in casa, nici c-am invatat-o”, spune artistul.
