Maria Cârneci e nu numai o femeie frumoasă, ci şi un om hotărât, energic, ambiţios, dar şi onest, generos, prietenos, cu suflet mare.
Născută pe data de 22 martie, în satul Perşinari, într-o famile numeroasă, artista are un palmares impresionant, majoritatea cântecelor sale devenind şlagare. Am întâlnit-o pe Maria Cârneci într-o perioadă foarte plină din punct de vedere profesional, între două înregistrări, pregătind un album pentru sărbătorile de iarnă… Read the rest of this entry »
Maria Cârneci: “În copilărie, mergeam cu colindatul!”
Maria Dragomiroiu: “Orice apariţie e un examen pe care vreau să-l trec cu nota 10″
Maria Dragomiroiu e un nume clădit prin muncă, talent, respect şi modestie. O carieră frumoasă, trudită, pornită dintr-un vis, visul unei fiinţe dornice să dăruiască lumii întregi cea mai mare avere a ei, talentul şi sensibilitatea.
Pas cu pas, întâmpinând şi bune şi rele, artista a izbutit să ofere din bunătatea sufletului ei şi celor care au vrut să-i audă vocea blândă şi să-i vadă chipul aparte. De la primul album, “Floricică de pe coastă”, şi până la cel mai recent, “De la suflet – Cântece de petrecere”, oamenii au îndrăgit-o din ce în ce mai mult. Un artist ce iubeşte cântecul, un om ce iubeşte viaţa… Read the rest of this entry »
Irina Loghin, cântareata cu “o perla in gât”
V-ati intrebat vreodata cum e sa cânti ca si cum mâine n-ar mai fi o alta zi?
Cu tot sufletul, fiind cuprins de fiorul muzicii pâna-n maduva oaselor?
Ascultati macar o melodie de-a minunatei Irina Loghin si veti trai acest sentiment din plin. Povestea doamnei Irina este una fericita, fiind harazita cu talent, noroc si succes din belsug… Read the rest of this entry »
Varul Sandel, un membru al familiei noastre
Sandu Pop, acesta este numele simpaticului interpret, prezentator, actor, poet, scriitor, si lista ar putea continua cu toate functiile si titulaturile pe care le detine.
Pe lânga faptul ca ne trezim in fiecare dimineata cu el, la indragitul post de televiziune Etno TV, acolo unde din sarmul si buna lui dispozitie le da si celor care il urmaresc, mai poate fi gasit si pe scena Teatrului de Comedie… Read the rest of this entry »
Traian Ilea si Valeria Codorean Ilea
Traian Ilea si Valeria Codorean Ilea formeaza un cuplu si au devenit celebri in muzica populara. Mai intâi separat, apoi impreuna, s-au lansat si au avut succese in diverse concerte, unde au incântat auditoriul cu muzica lor.
Acum au o familie numeroasa, pentru ca Traian are doi copii din prima casatorie, la fel si Valeria. Impreuna au mai facut un copil si toti cinci sunt baieti. Nici unul dintre copii nu ii urmeaza in cariera muzicala…. Read the rest of this entry »
Simona Dinescu are, in plan, un bebelus!
Simona marturiseste ca glasul sau „nu este scolit, in niciun fel”, lucru care o face cu atât mai mândra de performantele sale profesionale. Modelul Simonei Dinescu, in copilarie, nu a fost vreo vedeta din domeniu, ci, simplu si natural, mama sa, care „initial a cântat prin sat, apoi a renuntat”. De curând, artista tocmai si-a lansat cel de-al doilea album.
Primul spectacol, la “Cântarea României”
Este din Muntenia (judetul Dâmbovita) si cânta de când se stie. « Ca talent, o mostenesc pe mama, care mai cânta prin sat, dar s-a lasat repede. O auzeam oricum, mereu, cântând prin casa. De la ea mi-a ramas si mie talentul. Nu am facut niciun fel de scoala in domeniu si sunt cu atât mai mândra, cu cât glasul meu este, in totalitate, natural si neprelucrat».
A avut primul spectacol oficial la vârsta de sase ani, la “Cântarea României”, unde a luat si un premiu. La 12 ani, a intrat in Ansamblul “Ioan Dalles”, din localitatea sa natala, Bucsani. Mai târziu, a ajuns in Ansamblul “Ghiocelul” din Târgoviste. La 23 de ani, a obtinut si cel mai important premiu din cariera ei. «Era in 2003, la Festivalul «Pe deal, la Teleormaneni». Am luat premiul I si premiul oferit de Radio “Antena Satelor”, la acelasi festival.
In aceeasi perioada, cei de la “Antena Satelor” m-au invitat in studio, desi inca nu aveam inregistrari orchestrale. Tot in 2003, am avut debutul artistic adevarat, la Sala Mare a Palatului, unde am luat un nou premiu al Antenei Satelor». Cât despre modele, povesteste ca, pe lânga mama ei, i-a mai indragit foarte mult pe Ileana Sararoiu, Maria Ciobanu sau Ion Dolanescu.
Este asistenta in comuna natala
Acum, Simona Dinescu spune ca nu face parte din niciun ansamblu folcloric. «Am terminat Scoala sanitara din Târgoviste si acum sunt asistent medical la mine in comuna. Tocmai de aceea nici nu am participat la turnee mari in tara, pentru ca nu pot pleca mult de la cabinet».
De curând, artista si-a lansat al doilea album, melodiile fiind culese de la batrânii satului, sau chiar compuse de ea. Primul album s-a numit «Mai, neicuta din Voinesti» si a fost imprimat alaturi de Orchestra “Doina Gorjului”, iar cel de-al doilea a fost inregistrat cu Orchestra din Chisinau, dirijata de Nicolae Botgros. Marturiseste ca melodia reprezentativa pentru stilul ei este cea care a lansat-o, «Ce ai, dorule, cu mine». «Dar imi place foarte mult si melodia «Eu mireasas ma visai».
Si incepe sa cânte:
Aseara, când ma culcai,
Eu mireasa ma visai,
Mireasa nelogodita,
Cu val negru imbrobodita.
“Cântecul reda o poveste trista de dragoste, in care o tânara fata de la tara refuza sa fuga cu iubitul in lume. Din cauza asta, este ucisa de iubit. Dar tot in Dâmbovita am cules un cântec care reda o poveste si mai complexa. In aceasta melodie, fata este iubita de doi baieti. Unul o ucide, iar cel de-al doilea incearca sa se razbune pe criminal. In final, mor amândoi baietii in lupta», povesteste artista.
Dupa lansarea celui de-al doilea album, artista se gândeste sa-si mareasca familia. «Eu si sotul meu avem planuri de un bebelus!»
Simona Dinescu tine sa le faca urari si admiratorilor.
«Un mesaj calduros de liniste sufleteasca, implinire si bunastare. Stiu ca admiratorii mei nu sunt putini, si acest lucru il datorez, in buna masura, mediatizarii facute de EtnoTV.»
Marius Zgâianu, in timpul saptamânii politist, in week-end artist
Este agent principal in cadrul Politiei Municipiului Suceava, dar are scoase, pâna acum, si trei albume de muzica populara. In vârsta de 29 de ani, Marius Zgâianu povesteste ca s-a apropiat de muzica populara datorita tatalui sau, tot politist.
Admira totodata simplitatea taranilor, vorba lor duioasa si plina de intelepciune, sfaturile pline de bun simt, dar si vorbele de duh, vorbe de care isi aduce aminte cu placere si care il insotesc peste tot pe unde il poarta pasii… Read the rest of this entry »
Mariana Anghel, marea artista din Tara Hategului
De curând, a implinit 25 de ani de cariera dedicata cântecului popular. Prima data a urcat pe scena la numai 12 ani, iar, mai târziu, a fost invitata la prima editie a emisiunii „Tezaur folcloric” a Marioarei Murarescu.
A câstigat Trofeul «Floarea din gradina». Mariana Anghel s-a nascut si a copilarit la tara, in Tara Hategului, perioada de care povesteste cu drag si o oarecare nostalgie. Pe parcursul celor 25 de ani ai carierei sale a reusit sa cuprinda aproape toate stilurile muzicii populare… Read the rest of this entry »
Maria Ghinea: “Fara dragoste, sufletul este singur si mâhnit”
Marturiseste ca nu ii place sa-si etaleze viata in public. In cântec, Maria Ghinea sustine ca a gasit intotdeauna un refugiu: „copila fiind, imi linisteam sufletul prin cântecele care imi dadeau sentimentul alinarii”.
Spune ca a indraznit sa se apropie de repertoriul Mariei Tanase si al Mariei Lataretu, ”cu sfiala si cu respect, m-am aplecat asupra unor piese care reprezinta culmea folclorului oltenesc”. .. Read the rest of this entry »
Lucian Dragan, de la Viena la Arieseni
Lucian Dragan, un banatean autentic, s-a nascut si a crescut intr-o familie de instrumentisti cu traditie, de la bunic la tata, inclusiv fratii sai, fiind muzicanti de profesie. Anul trecut, Lucian Dragan a implinit 30 de ani si mai bine de 15 ani de muzica.
A fost invitat la o multime de evenimente prin toata tara, dar si peste hotare. Peste toate acestea, Lucian este un om normal, un familist, cu multi prieteni, pasionat de calatorii si un impatimit al schiului… Read the rest of this entry »

