Un cuplu reuşit, atât pe scenă, cât şi în afara ei. Astfel pot fi caracterizaţi cunoscuţii interpreţi de muzică populară Cornelia şi Lupu Rednic.
Reprezentând zona Maramureşului, soţii Rednic au ajuns la inimile românilor prin naturaleţea şi bucuria interpretării, prin mândria cu care poartă costumele tradiţionale zonei, dar şi prin veselia pe care o emană, indiferent de greutăţi. Mândri la vorbă şi la port, Cornelia şi Lupu formează o familie reuşită, care a ştiut să fie unită şi în faţa bucuriilor, dar şi necazurilor…
Au mizat pe seriozitate, pe talent, multă muncă, perseverenţă şi au mers pe mâna publicului şi a specialiştilor ce studiază folclorul şi tradiţiile populare româneşti, aceştia creditându-i din start. “Publicul alege şi apreciază calitatea”, mărturisesc cei doi solişti. Cornelia şi Lupu Rednic formează un cuplu specific zonei Maramureşului, de pe Valea Izei, mânuind cu dibăcie, pentru acompaniament, celebrele instrumente zongora şi cetera. Fraţii Petreuş au reprezentat un model demn de urmat pentru ei. Lupu, originar din comuna Şieu, a început să cânte la vioară la 14 ani, când a cumpărat, de la un vecin, o zongoră şi o ceteră (o chitară şi o vioară).
“Mergeam ceteraş pe la nunţi, dar am fost şi stegar, adică domnişor de onoare, cum se spune pe la oraş, şi călăreţ, mergând ţanţoş nevoie mare! Eram tare vesălos ca nuntaş!”, îşi aminteşte Lupu zâmbind.
Pe Cornelia a întâlnit-o pe când era bucătar-ospătar, fiind coleg de serviciu cu viitoarea soacră. S-au întâlnit, s-au plăcut din prima clipă şi, după opt luni de zile, în care s-au cunoscut şi mai bine, în 1992 s-au căsătorit. În 1993, au participat la primul lor festival de folclor, “Alină-te, dor, alină” de la Cicârlău, obţinând premiul special al juriului.
Au urmat Festivalul Naţional de Folclor “Cândrelul” din Sibiu şi trofeul concursului “Floarea de stâncă” de la Câmpulung Muscel. Toate momentele din cariera lor sunt foarte importante, deoarece pe toate le-au simţit la intensitate maximă. Au fost multe greutăţi, pe care le-au trecut doar fiindcă sunt o familie foarte sudată, alături de părinţii lor.
Cel mai greu moment, poate, a fost când, imediat după căsătorie, nu lucrau nici el, nici părinţii Corneliei. Au pus pe primul plan familia şi, prin muncă, răbdare şi credinţă, au reuşit să treacă cu bine peste acel impas. În 1995, Lupu a fost repartizat, prin concurs, la Sighetul Marmaţiei, ca poliţist, absolvent fiind al Şcolii de Poliţie de la Slatina. Deşi părinţii l-au vrut preot, Lupu a vrut să fie poliţist şi şi-a luat în serios atribuţiile de serviciu. Acum trei ani, s-au mutat cu serviciul în Bucureşti şi, chiar dacă s-au obişnuit cu agitaţia Capitalei, spun că Maramureşul este cea mai frumoasă zonă din lume. “Când ajungem acolo, parcă avem aer, iar cer aşa de albastru şi frumos nu există nicăieri. Nu ne vom putea rupe niciodată de Maramureş”, mărturisesc ei.
Pentru că-i caracterizează perseverenţa, cei doi artişti continuă să înveţe. Cornelia este licenţiată în Psihologie şi Asistenţă Socială, iar Lupu este absolvent al Facultăţii de Management de la Universitatea de Vest din Timişoara, având şi un master în “Managementul instituţiilor de cultură”. “Vreau să mă înscriu şi la doctorat, în toamnă”, spune Lupu. Ba, mai mult, cei doi solişti sunt tentaţi să scrie o carte, care să se numească “Managementul carierei noastre”, pentru că, spun ei, ştiu să-şi facă singuri un management foarte bun şi vor să împărtăşească din experienţa lor şi altora.
Cele trei albume de muzică populară scoase pe piaţă, “Care frunză pică jos”, “Să trăia’ pretinii mei” şi „Mândruţă cu ochi de mură”, sunt cel mai bun argument în acest sens. La acestea se adaugă pasiunea Corneliei pentru muzica uşoară, dar şi pentru cea armânească, concretizată în albumele “Mi-e dor” şi “Ascultâ-mi gione armân”, unde cântă alături de Gigi Sima şi formaţia “Pindu”.
Cel mai bun antrenament artistic îl reprezintă nunţile, petrecerile private şi spectacolele live pe care le susţin. Şi nu sunt puţine, spun cei doi interpreţi. Parcurg peste 150.000km anual, prin ţară şi peste hotare, unde sunt invitaţi să cânte. Au avut numeroase turnee în toată America, în Germania, Austria, Franţa, Spania, Suedia, Marea Britanie, Irlanda, unde românii îi aşteaptă plângând, vin cu miile să-i vadă şi nu ştiu, care mai de care, cum să-i găzduiască şi ce bunătăţi să le mai pregătească. Soţii Rednic au fost invitaţi chiar să cânte, de Ziua Armatei, în Cehia, unde au fost escortaţi până la ambasadă cu “premergătoare”, ca o adevărată delegaţie.
Tot în Praga au mers la un liceu, unde le-au cântat elevilor şi le-au arătat obiceiuri din folclorul românesc. În Franţa, cei doi solişti i-au cântat, în cadrul unui simpozion, medicului care a descoperit scanner-ul. Au impresionat, dar au fost şi impresionaţi, când medicul le-a cântat melodia “Aşa beu oamenii buni”, din repertoriul Fraţilor Petreuş. Nici în Spania românii nu s-au lăsat mai prejos.
Au cântat, împreună cu soliştii, moldoveneşte, olteneşte şi s-au distrat pe cinste. Nu-i de ici, de colo să auzi 20.000 de oameni cum strigă “Lupii, mă!!!”, formulă inventată şi împământenită de pe vremea când Lupu, “drăcos” din fire, striga cu flăcăii pe la nunţi.
Oameni gospodari, Cornelia şi Lupu Rednic au dorit ca din munca lor să se vadă şi rezultatele. Astfel, ei şi-au investit banii câştigaţi într-o frumoasă “gospodărie cu de toate” la Sighetul Marmaţiei, dar şi într-o casă de producţie proprie, prin care îşi scot pe piaţă albumele sau organizează diferite evenimente prin ţară, fără să epateze, fără să “muşte” tare. Au 17 ani de căsătorie, dar n-au fost niciodată geloşi, pentru că, spun ei, există încredere şi seriozitate.
Nu se plictisesc nicicum unul de altul şi, deşi amândoi au ceva de spus, Cornelia este de părere că “bărbatul trebuie să conducă familia”. Îşi împart sarcinile atât acasă, cât şi în carieră, completându-se foarte bine unul pe celălalt. În timpul liber, preferă să se relaxeze la un grătar, alături de părinţii lor, sau să-şi îngrijească grădina.
Nu prea au timp de alte pasiuni, dar Lupu preferă sportul, fiind un stelist înfocat, iar Cornelia este pasionată de cosmetică şi coafură, motiv pentru care nici nu prea frecventează saloanele de înfrumuseţare. Se aranjează singură. Chiar şi prietenele îi cer ajutorul.
Din melodiile soţilor Rednic răzbate veselia şi voia bună, ei înşişi fiind oameni simpli, care au pornit de jos, care nu au uitat ce-i omenia şi care au ştiut să urce pe scenă cu zâmbetul pe buze, în ciuda greutăţilor. Acum sunt realizaţi, au o carieră frumoasă şi se gândesc din ce în ce mai mult să-şi mărească familia cu încă un membru. “Avem de toate, asta ne-a mai rămas de făcut”, spune, cu umoru-i caracteristic, Lupu Rednic.
AL
