Maria Dragomiroiu e un nume clădit prin muncă, talent, respect şi modestie. O carieră frumoasă, trudită, pornită dintr-un vis, visul unei fiinţe dornice să dăruiască lumii întregi cea mai mare avere a ei, talentul şi sensibilitatea.
Pas cu pas, întâmpinând şi bune şi rele, artista a izbutit să ofere din bunătatea sufletului ei şi celor care au vrut să-i audă vocea blândă şi să-i vadă chipul aparte. De la primul album, “Floricică de pe coastă”, şi până la cel mai recent, “De la suflet – Cântece de petrecere”, oamenii au îndrăgit-o din ce în ce mai mult. Un artist ce iubeşte cântecul, un om ce iubeşte viaţa…
- Cui îi datoraţi ceea ce sunteţi astăzi?
- În primul rând mamei mele, părinţilor mei. Apoi, sunt foarte mulţi oameni care m-au susţinut şi cărora le-am mulţumit mereu: naşa mea, Ileana Sărăroiu; realizatoarea Florentina Satmari; etnomuzicologul Harry Brauner, care, în calitate de preşedinte de juriu la concursuri de interpretare, m-a remarcat şi m-a prezentat lui Adrian Păunescu, la Cenaclul Flacăra; jurnalistul George Stanca, ce mi-a făcut o cronică frumoasă după ce m-a urmărit la o emisiune; Dinu Săraru, care m-a ajutat să fac primul meu album; Tudor Vornicu, cel ce m-a pus în valoare în emisiunile lui. Sunt foarte mulţi oameni care m-au ajutat şi mi-au dat şansa să fiu ceea ce sunt astăzi.
- E mai bine ca un artist să lanseze mai des albume sau dimpotrivă?
- Eu am 17 albume. Nu mă pot lăuda, ca alţi solişti, cu 40 de CD-uri, dar eu sunt de părere că nu este bine să lansezi materiale atât de des. Marii artişti au trăit şi cu un singur cântec! E bine să laşi omul să înţeleagă piesele tale mai bine. Apoi, nu cantitatea contează, ci calitatea.
- Ce vă este cel mai drag în viaţă?
- Păi, chiar viaţa! Îmi sunt dragi soţul, copiii, nepoţii, tot neamul meu. Îmi pasă de fiecare şi i-am ajutat, atât cât am putut, să se bucure de viaţă. Marea mea bucurie e să pot dărui.
- Câte costume populare aveţi?
- Am foarte multe costume şi mi-e drag de ele. Fiecare are povestea lui. Unele sunt cumpărate de mine, altele sunt primite de la oamenii din satele pe unde merg să cânt, cele mai vechi având cu mult peste suta de ani. Multe sunt refăcute şi remodelate, întărite, dar sunt atât de firave, ca foaia de ceapă, încât nu le mai pot purta oriunde. Unul dintre cele mai dragi sufletului meu este cel făcut de mine, început în anul 1971 şi pe care l-am purtat la concursul “Floarea din grădină”. Pe cele noi, stilizate, le imaginez şi le lucrez împreună cu croitoreasa mea.
- Vă lipseşte ceva, din punct de vedere profesional? Dar familial?
- Nu-mi lipseşte nimic, mă simt foarte bine. Singurul lucru cu care m-am luptat toată viaţa şi de care n-am putut scăpa sunt emoţiile prea puternice. Sunt constructive, dar foarte mari, la fiecare apariţie. În plan familial, mi-aş dori şi un nepoţel de la fata mea, Ileana. Îmi place să fim mulţi la masă şi să ne bucurăm de orice lucru împreună.
- Ce sacrificii aţi făcut pentru carieră?
- Plecam foarte des în turnee alături de soţul meu şi cel mai mult îmi era dor de copiii mei, Mircea şi Ileana. Şi ei mi-au mărturisit cât de mult îmi simţeau lipsa. Mie, cel mai mult, îmi place să stau acasă, unde e cel mai liniştitor şi sigur loc, de aceea mi-era greu să stau mai mult de o săptămână plecată. Dar spectacolele erau sursa noastră de venit şi trebuia să rezistăm. Fiecare îşi alege calea în viaţa personală şi profesională, aşa că i-am lăsat pe copii să decidă ce vor să facă în viaţă. Acum am două nepoţele, de care mă bucur mult: Ilinca-Nicole, care are 5 ani (din partea Ilenei) şi Maria Alessandra, de 1 an şi 2 luni (fetiţa lui Mircea). La începutul anului viitor, voi mai avea o nepoţică din partea fetei mele.
- Cum vă vedeţi peste 10 ani?
- Tot pe scenă îmi doresc să fiu, dacă voi avea sănătate. Dar, cu o condiţie: să pot cânta live. Pentru că, vă spun cu sinceritate, mi-e ruşine când sunt nevoită să fac playback. Nu mă simt bine în această postură şi nu pot transmite mesajul la adevărata lui valoare.
- Cum credeţi că privesc tinerii muzica populară?
- Foarte frumos! Cânt tot timpul pentru tineri, toate genurile: muzică de petrecere, tangouri, romanţe şi muzică mai modernă. Am şi un CD cu piese în stil etno, de care tinerii s-au apropiat mai mult.
- Ce nu ar trebui să facă un solist de dragul promovării?
- Orice solist trebuie să aibă o limită. Eu înţeleg că societatea s-a schimbat foarte mult şi e normal să te adaptezi. În limita bunului simţ! Artiştii nu ar trebui să facă orice de dragul audienţei, nu ar trebui să intre în orice scandal pentru a deveni mai cunoscuţi. Ar trebui să aibă grijă de personalitatea lor, de munca lor. E păcat să arunci la gunoi tot ce ai muncit, pentru o clipă de publicitate.
- Aţi fost plecată în foarte multe turnee!
- Aşa este! Şi fiecare are povestea lui! Orice apariţie în faţa publicului român din diaspora este emoţionantă. Oamenii se regăsesc în cântecele noastre şi apreciază mai mult muzica populară de când sunt plecaţi. Spectacolele noastre sunt ca nişte şezători româneşti, unde ne întâlnim să cântăm, să jucăm, să depănăm amintiri. Ca între prieteni!
- Ce gen muzical vă place să ascultaţi?
- Ascult orice fel de muzică bună. Îmi place muzica spaniolă, muzica clasică, liniştitoare, Pavarotti sau Andrea Bocelli. Nu prea înţeleg muzica asta agitată, pe care o ascultă tinerii. De felul meu sunt liniştită, nu-mi plac nici discuţiile aprinse, îmi place ca toată lumea să fie veselă. De altfel, în copilărie, îmi plăceau numai poveştile cu final fericit!
- Aveţi un album cu muzică uşoară. Cu colinde aveţi vreunul?
- Am câteva colinde înregistrate, dar parcă e prea mult să fac şi CD. Oricum, pe Ştefan Hruşcă nu-l întrece nimeni, el este “părintele colindelor”. Fiecare artist dă interpretarea lui, uneori prea modernă, orchestraţiile diferă şi parcă nu orice colind înregistrat transmite atmosfera aceea de Crăciun. Cel mai frumos era în copilărie şi ca atunci nu va mai fi niciodată.
- Care sunt pasiunile dumneavoastră?
- Pasiunea mea este cântecul. Dar, dacă aş avea mai mult timp, mi-ar plăcea să citesc cât se poate de multe cărţi. Mă pasionează grădinăritul, îmi place să am grijă de florile mele din curte şi să le aranjez. Mă relaxez când fac curat.
- Vă place să gătiţi? Care este mâncarea dumneavoastră preferată?
- Îmi place, dar nu prea am timp. Sunt o gurmandă, mănânc orice, nu sunt pretenţioasă! Cea mai bună mâncare este cea pe care o ai pe masă când ţi-e foame, chiar dacă asta înseamnă o ceapă cu pâine. Noi, artiştii, mâncăm dezordonat şi la ore nepotrivite, de aceea ne şi dăm organismul peste cap. Pe de altă parte, mă interesează felul în care arăt şi sunt într-o continuă cură de slăbire. Urc şi cobor zilnic sute de trepte, pentru că am foarte multă treabă!
- Vă simţiţi aproape de satul natal? Mai aveţi casa părintească?
- Sigur! Casa părintească este în curte, lângă casa mare, are două camere, o bucătărie de vară şi o magazie. Tanti Mărioara, care are 80 de ani, să-i dea Dumnezeu sănătate, are grijă de ea. Mereu ne aşteaptă cu pui fript şi plânge de bucurie când venim şi de tristeţe când plecăm. Fratele meu locuieşte tot acolo, în comună, şi are grijă să fie curat, măturat, iar livada şi via să fie îngrijite. Din păcate, eu nu pot merge prea des acolo, dar, când ajung, îmi încarc bateriile măturând frunzele sau tăind prunii de uscături.
- Sunteţi un nume ce a făcut cunoscută comuna natală, Ioneşti. De ce credeţi că autorităţile locale nu au apreciat acest lucru?
- Nu mă interesează oamenii politici. Ei vin şi pleacă, eu rămân. Pentru mine, importanţi sunt doar oamenii din satul meu şi ceea ce simt eu pentru ei. Pentru mine, acasă e tot acolo. Pădurile şi dealurile cu salcâmi, islazul de la deal şi de la vale, unde păşteam oile şi unde am văzut cum lupul ne-a furat mioara, asta e important. Pe cei care nu m-au apreciat, i-am şi iertat! Sunt un om credincios şi nu fac rău niciodată, nimănui.
- Aţi simţit, în vreun fel, efectele crizei economice?
- Nu neapărat! Doar că am hotărât să mai las din preţ, pentru că, totuşi, eu pe scenă mă simt cel mai bine. Nu sunt o bună afaceristă. Am un teren pe care, dacă l-aş fi vândut înainte de criză, ar fi fost foarte valoros şi m-ar fi ajutat să-mi achit împrumuturile de la bănci şi să-i cumpăr fiului meu, Mircea, o casă. Acum nu mai are aceeaşi valoare.
- Sunteţi hotărâtă să apelaţi la chirurgia estetică?
- Da, şi-mi voi face doar ce crede doctorul de cuviinţă. Vreau unele retuşuri, pentru a mă simţi bine în pielea mea. Îmi voi face operaţia prin martie, când mă întorc din America.
- Părul este una dintre averile dumneavostră. Aveţi vreun secret legat de îngrijirea lui?
- Nu, folosesc doar nişte vitamine pentru păr, în rest nimic deosebit. Îl tai de 2-3 ori pe an, câţiva centimetri, pentru că e prea lung. Totul este de la Dumnezeu, este genetic, de la mama mea. Tot gena bună m-a ajutat să nu ajung niciodată la dentist. Nu am avut nicio problemă cu dantura. Şi, cu toate astea, nu s-a gândit mai nimeni să mă solicite pentru o reclamă la pastă de dinţi!
- Aveţi o meserie frumoasă, dar foarte obositoare. Cum vă menţineţi tonusul?
- Tot meseria mea îmi dă putere. Orice apariţie este un examen, pe care vreau să-l trec cu 10, o notă dată de public. Aprecierea oamenilor este bucuria şi împlinirea mea. Câteodată, lumea are impresia că sunt intangibilă. Dimpotrivă, eu nu cânt pe scenă, eu cânt în mijlocul oamenilor, pentru că aşa mă simt bine. Mi-aş dori să nu mai fie acea barieră dintre artist şi spectator. Eu joc alături de ei, mă prind în horă, pentru că asta este atmosfera care îmi place mie. Atunci când oamenii nu-mi vor mai spune că i-am bucurat şi când nu vor mai fi atenţi la mesajul meu, înseamnă că va fi timpul să mă opresc.
AL
