Formaţia “Odeon” e, de multă vreme, mai mult decât un nume.
E un brand. Indiferent ce melodii ar cânta, sau pe ce scenă şi-ar face apariţia, succesul lor e întotdeauna garantat. Astăzi, Nelu Nicolae, liderul trupei, ne vorbeşte despre muzică şi despre viaţă, în stilul său original…
Prima trupă care a cântat la Sala Palatului din Bucureşti
Nelu Nicolae pare ultimul mare “meşter” al muzicii de calitate, a cărui personalitate este învăluită, parcă, într-un mister, ce pare să vină dintr-o altă lume, o lume plină de frumos. “Tot ce a însemnat hit înainte de Revoluţie a fost făcut de trupa Odeon. Am apărut, la început, sub titulatura de «Super Odeon» şi eram eu, Geambaşu, Costel Vujavercă, Tică David şi Mihai Mişov.
Oricât de obosiţi am fi fost, bolnavi sau deprimaţi, atunci când intram pe scenă toate acestea dispăreau ca prin farmec. Aveam trei-patru spectacole pe săptămână şi uneori chiar mai multe.
Noi am fost prima trupă care a cântat la Sala Palatului din Bucureşti şi cred că, poate, niciodată n-am avut emoţii mai mari ca atunci. Era o mare de oameni! Femeile săreau de bucurie când ne vedeau, de parcă eram cele mai mari vedete din lume. Îmi era de ajuns să cântăm o melodie, să «ghicesc» publicul. Apoi, totul mergea ca pe roate”, îşi începe povestea Nelu Nicolae.
Primul hit, “Trenul vieţii”, înregistrat într-un restaurant
Depănând amintirile acelor ani “nebuni”, Nelu Nicolae continuă: „Primul nostru hit a fost «Trenul vieţii», pe care l-am înregistrat la un restaurant, pe o bandă magnetică. Pentru altă piesă de-a noastră, de succes în acea perioadă, intitulată «Sărăcie, sărăcie», ne-au trebuit patru zile, ca să obţinem aprobările de la Comitetul Central. Au spus, atunci, că facem instigare în masă. Am început să conştientizăm ce valoare avem atunci când am constatat că, la toate blocurile, la toate balcoanele şi în toate barurile, se asculta Odeon. Tot ce însemna muzică la nunţi, la petreceri sau botezuri, era cântată de formaţia Odeon.
Până şi şoferul de la Comitetul de Cultură tot Odeon asculta. Aveam atât de mulţi fani, că, după concerte, nu aveam cum să le dăm la toţi autografe, aşa că pe unii doar îi sărutam şi îi îmbrăţişam”.
Primele casete au ieşit pe piaţă în 1984, anul când muzica interpretată de noi a “bubuit”. “De atunci, am intrat în «priză» cu producţia. La unul dintre spectacole, Ion Dichiseanu, prietenul lui Costel Geambaşu, ne-a învăţat să facem nişte rondele din pânză cu numele formaţiei, pe care le aruncam pe scenă. A fost o nebunie atunci”, mărturiseşte, emoţionat, artistul.
Acompaniaţi de un taraf tradiţional
Viaţa lui Nelu Nicolae alături de formaţia Odeon a fost extraordinar de frumoasă în simplitatea ei, pentru că a existat înţelegere, toleranţă, respect. “Ce facem noi, din 1984, mi se pare şi acum un vis frumos, din care n-aş vrea să mă trezesc niciodată”, mărturiseşte “copia fidelă a lui Vujavercă”, aşa cum îi spune prietenul său Costel Geambaşu. În anul 2006, Odeon-ul s-a “extins”, luând naştere şi un taraf tradiţional, intitulat “Taraful lui Nelu Nicolae”, care se bucură de un succes enorm. “Dacă stau bine şi mă gândesc la succesul enorm pe care l-am avut, spun că numai Dumnezeu a vrut asta.
Mama nu voia să devin cântăreţ, ci să ajung “cineva”, dar m-a ajutat foarte mult în carieră. Am fost un copil răsfăţat, pentru că eram singur la părinţi. N-am să pot uita niciodată primul cadou, pe care l-am primit la vârsta de 5 ani: o chitară.
A fost ceva deosebit şi imediat m-am apucat de studiat, deşi la început eram îndrăgostit de ţambal. Cu exerciţiu şi perseverenţă, am ajuns să termin cu brio Liceul de Muzică din Ploieşti, la secţia chitară clasică”, povesteşte maestrul.
Preferaţii lui Nicu Ceauşescu
„Dar, oare cui n-am cântat noi?”, spune Nelu Nicolae, dacă-l întrebi despre cei cărora le-a umplut sufletul de bucurie. “De la ministrul Dincă, poreclit «Ion Teleagă», până la Nicu Ceauşescu, îndrăgostit iremediabil de «Prinţişorul». Frică n-am avut niciodată de el, doar că eram tensionaţi, pentru că orice mişcare greşită ne-ar fi fost fatală. Atât de mult îi plăcea lui Nicu muzica noastră, că nu puţine au fost momentele în care venea cu elicopterul, oriunde ne aflam, doar ca să ne asculte.” După o viaţă dedicată muzicii, Costel Geambaşu şi Nelu Nicolae ne transmit aceeaşi magie. Lumea mai plânge şi acum la melodiile lor, iar doamnele încă îşi mai ascund de soţi autografele cu numerele de cameră, primite de la cei ce au fost şi vor fi cei mai buni dintre cei buni, formaţia Odeon.
