ETNO TV Magazin

Tiberiu Ceia este pe scenă de când avea 5 ani, adică de 64 de ani. Tiberiu Ceia este, aşa cum mărturiseşte, “un copil mare”, răsfăţat de soartă, de familie şi de public.

Prieten din tinereţe cu Ioana Radu, Ion Dolănescu şi Ionela Prodan, Tiberiu Ceia este patriarhul folclorului bănăţean. De la debutul glorios pe scena Operei din Timişoara, în 1967, artistul şi-a construit o carieră în continuă ascensiune…

Nimic fals, nimic scandalos. Totul a fost făcut cu credinţă în Dumnezeu. Pentru muzică, în 1978 şi-a abandonat cariera de profesor de literatură română, pe care şi-o dorise. Chiar dacă muzica l-a purtat prin toată lumea, familia a fost mereu “acasă”. Îi e mereu dor de soţia lui, Anca, chiar şi atunci când este lângă el.

- Când v-aţi născut şi unde? Cum era vara anului 1940?
- 16 iulie 1940, Timişoara. Era o vară năbădăioasă. Marţi, 16 iulie, pe la ora…11,45. S-a iscat o furtună, care a rupt copacii de pe stradă. Atunci mi-am găsit şi eu să mă nasc.
- Cine erau părinţii?
- Erau doi tineri, Aurel şi Solomia, care au întemeiat un cămin. El, funcţionar la Primărie, ea, casnică.
- De unde erau bunicii?
- Părinţii tatălui, Ion şi Maria Ceia, erau din Vărădia de Caraş, Banat. Părinţii mamei, pe care nu i-am cunoscut, erau plecaţi la stele, Moise şi Dilinca Moţ. Erau din Zăvoieni, Bihor.
- Cum era atmosfera în casa părintească? Ce vă amintiţi din primii ani?
- Era ca în poveşti. Doi părinţi tineri, veseli, cu mulţi prieteni, care ne umpleau mereu casa în care domneau buna înţelegere şi multă iubire. Se trăia bine în România de atunci. Era belşug în casa noastră, iar părinţii mei erau doi inşi frumoşi şi eleganţi, lucru care s-a răsfrânt şi asupra mea.

- Talentul este moştenit? De la cine?
- De la cei doi bunici, cunoscuţi în satele lor ca oameni de lume şi mari cântăreţi. Şi de la părinţi.
- Care sunt primele amintiri legate de muzică?
- Bunicul bănăţean îmi doinea, iar tata îmi cânta romanţe.
- Aţi început să cântaţi la vârsta de 5 ani! De ce? În ce împrejurare?
- M-am născut în casă cu un radio Telefunken şi cântam toată ziua în oglindă, împreună cu Ioana Radu şi Maria Lătăreţu.
- Erau ani de război. Cum i-aţi perceput?
- Nu ştiam ce este ăla război, eram ocrotit de părinţi. Mai târziu am realizat prin ce ani am trecut.
- Cum s-a schimbat lumea copilăriei dumneavoastră după 1945?
- După ‘45… Ca orice mamă, mama mea m-a înscris în trupa Teatrului de copii din Timişoara, unde, cu grija ei, am evoluat frumos.
- Ce lucruri esenţiale aţi învăţat de la părinţi?
- Că trebuie să iubesc oamenii şi mereu să fac bine şi frumos!
- Cine v-a fost mentor?
- Mama şi doamna Suzana Comănescu, directoarea Teatrului pentru Copii.
- Cum aveaţi acces la muzică?
- Radioul şi marile spectacole ale Operei timişorene, unde eram dus de vărul meu mai mare, Gheorghe Moţ, care acum trăieşte în SUA.
- Cum era Timişoara copilăriei dumneavoastră?
- Era cel mai frumos oraş. Era un oraş al florilor şi al bucuriei oamenilor de a trăi bine.
- Cum a evoluat oraşul până în 1989?
- La fel ca şi celelalte oraşe ale României, numai că la noi ajungea mai repede “boarea” capitalistă şi mereu eram primii, în toate.
- Când aţi debutat ca artist, pe o scenă?
- La 5 ani, la Grădina Capitol din Timişoara, unde am cântat “Cruce albă de mesteacăn”, cântec învăţat dela tata.
- Cum aţi găsit echilibrul între pasiune şi şcoală?
- Mi se părea normal, eram o mică vedetă şi deja eram solist în corul şcolii.
- De la cine aţi învăţat cel mai mult?
- De la Ioana Radu!
- De unde vă luaţi cântecele?
- La început, de la vecini, apoi, în vacanţe, mergeam la Vărădia şi Zăvoieni.
- E important pentru un artist să rămână în zona în care a crescut?
- Da, pentru că aşa este veridic şi crezut.
- Aţi fost în toată lumea. Ce v-a plăcut? De ce v-aţi întors?
- Da… Mi-au plăcut românii, pentru ei cântam. Un român îşi găseşte locul numai acasă.
- Ce compromisuri aţi făcut ca artist?
- Nu am făcut compromisuri! Poate am greşit, dar numai din dorinţa de a face bine.
Dana Medar

- Ce mesaj de sărbători vreţi să le transmiteţi românilor?

“Să ne dăm mâinile acum,
Să mergem iară pas la pas,
Să fim români şi să cântăm,
Tot cântecul d-acas…”
Să le ajute Dumnezeu românilor să-şi vadă visurile cu ochii! La Mulţi Ani!

Frumoasă-i vecina noastră
Frumoasă-i vecina noastră, / Scoate capul pe fereastră,
Să văd chip frumos, / Drag şi luminos.
Au, inima mea, ce frumoasă-i dragostea!
Că eu cât trăiesc, tot am să iubesc.
Aseară trecui călare, / Pe la poarta dumitale,
Te zării la lumânare, / Năcăjită tare.
Dac-aş şti că, de la tine, / Vine năcazul la mine,
Aş cânta mereu, / Tot de dragul tău.
Dac-aş şti că nu-i aşa, / Aş sta tot la uşa ta,
Că vreau să trăiesc / Cu cine iubesc.